Dacă medităm cumva, în momentele de „respiro” ale vieții, la rostul nostru pe acest Pământ, în general omitem să trecem în revistă acele activități mărunte dar multe și repetitive care constituiesc povara noastră sisifica de zi cu zi. Nu mă refer aici la orice tip de muncă ar presupune serviciul nostru: activități de birou, lucrul în șantier, în fabrici, pe câmp sau oriunde altundeva, munci mai mult sau mai puțin intelectuale și pe care le îndeplinim cu mai multă sau mai puțină plăcere, pasiune.Nu mă refer nici la activitățile care presupun studiul de orice nivel. Nu.
Acest tip de reverie mă surprinde în timpul spălatului vaselor când devin animist ca un copil: „Dar nu v-am mai spălat,mă', si ieri?”; în timpul spălatului rufelor: „Ce vă mai place băița!” sau atunci când, cu un spirit de observație foarte ascuțit, realizez că diferite produse s-au epuizat și sunt nevoit să merg,iar,la cumpărături.
Când se așează praful pe mobilă, ridic privirea spre tavan ca înspre Cer: „Dumnezeul meu, de ce mă chinuiești?”...
Da, evident, nu sunt însurat și nici menajeră n-am măcar...Dar nu „femeia” ar fi răspunsul, probabil doar m-aș întreba mai rar: „Asta reprezintă Cunoașterea?Pentru asta am fost izgoniți din Rai?”
Totul a-nceput atunci...când Adam, un fel de Albu'-ca-Zapada, a fost ispitit să muște din Fructul Cunoașterii, cuplul primordial ajungând, astfel să cunoască și Răul pe care l-au adus in lumea lor, înțelegând și Binele trăit si neștiut.
Nu știu dacă au fost izgoniți din Eden sau doar l-au transformat și astfel a plecat Edenul de la ei dar îmi imaginez că înainte de asta, Eva nu spăla vase și nici Adam nu era trimis la piață, hrana era la îndemână și din belșug, rufe nu spălau (care rufe?), doar își mai schimbau frunzele și nu mai spun că nu exista multitudinea de probleme derivate din apariția menstruației!
Dar totuși Cunoașterea înseamnă „progres” și nu ar fi trebuit oprit progresul pentru puturoșii ca mine. Conchizând astfel, termin de șters ultimul colț cu praf, resemnat și acceptându-mi sacrificiul în numele progresului.
Pe balcon, trăgându-mi sufletul la o gură de aer curat, aprinzându-mi o țigară, nu pot să mă abțin, însă, să nu zâmbesc răutăcios la gândul cum Adam, lipsit de Eva, boscorodește dând cu aspiratorul: „Măr mi-a trebuit?!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu