Să-ncep cu ce e normal să-ncep: cu sfârșitul! Moartea.
Înmormântarea
Sfâșiați de durere în urma pierderii cuiva drag, ultimul lucru la care ne-am putea gândi în acele momente ar fi „spectacolul”. Nici nu vreau sa vorbesc, aici, despre acele concerte grotești date de lăutari profesioniști, cu prilejul cărora defunctul trece în plan secund și toată atenția e atrasă de entertainer. Vreau, de fapt, să mă refer la tradiții vechi, cărora nu le gasesc o justificare reală de bun simț.
Pe cine mai distingi clar, limpede în jurul tău când își iau startul „regretele eterne”? De cine-ți pasă că îți plânge mortul, pe cine vrei să strângi în brațe când îți transmite „condoleanțe”?
Obiceiul „bocitoarelor plătite” mă intrigă și-mi ridică semne de-ntrebare. Cum să ai nevoie de cineva din afară pentru atmosfera de jelanie? Nu poți fi trist altfel? Vrei bocete sfâșietoare, chiar dacă sunt induse, false? Indiferent că l-ai iubit ori ba pe defunct, gândul la cheltuielile legate de eveniment, îți pot stârni hohote de plâns.
Decât bocitoare plătite, aș fi, mai degrabă, de acord cu filmatul și fotografiatul la înmormântare, deși nu sunt de acord...
Cu sau fără bocitori mercenari, rudele și prietenii celui trecut în neființă, în general îl plâng. Ceea ce creeaza un comic absurd e folosirea șabloanelor, a expresiilor stereotipe, lipsa de originalitate fiind cauzată de multe ori de absența reală a durerii, cel puțin a acelei dureri expuse tuturor, la nivelul la care atinge paroxismul.
Un prim șablon ar fi „cui ne lași?”. Apar, astfel, bocete care au ca refren „străbunico,cui ne lași?”. Asistând la astfel de faze, îmi imaginam, la fața locului, si reacția cuvenită:
-”Nu mi-l luați!”, la care, cei care cară coșciugul, se opresc înduioșați și îl lasă jos: „Vi-l băgăm în dormitor?”
-„Opriți mașina,nu plecați!”. Șoferul dricului oprește, se dă jos și puțin iritat: „Păi hotărâți-vă, îl duc la cimitir sau vi-l bag in curte/las la scară?”
O bătrână de vreo 90 de ani e plânsă: „Ce ne facem fără tineeee? Întoarce-te la noiiiii!”. Bătrâna deschide ochii și spune: „Bine,dragilor! Las' că o s vă mai vizitez din când în când!”.
Ce să mai facă fara ea, că bătrâna bolnavă nu se mai dădea jos din pat de mult timp. Exclud situațiile în care este vorba despre un copil plâns de către un părinte tânăr sau un minor care-și plânge părintele ori cazul unor soți care se iubeau și unul a decedat, situații în care „ce mă fac eu fără tine?” își găsește toată logica și iși spune toată durerea.
Aș putea continua cu exemplele, bineînțeles. Repet, însă, indiferent că există sau nu durere, gândul la cheltuielile de înmormântare și pomenile aferente este suficient ca să stârnească plânsul, căci cheltuielile sunt ca cele pentru o nuntă, numai că în cazul acesta, tragedia e completată de faptul că nu mai recuperezi niciun ban sau prea puțini de la participanții la eveniment!
Nunta
Despre nunți nu vreau să vorbesc prea mult. Mă-ntreb doar de ce doi oameni, care se presupune că se iubesc, trebuie să-și sărbătorească uniunea alături de zeci, chiar sute de alți oameni, pe care, mulți dintre ei, nici nu-i cunosc și poate, pe care nici nu-i agreează? De ce atâta chin și stres pentru a-i distra pe alții, pe când vouă, mirilor, in special, vă vor ieși ochii din cap de oboseală și alergătură?
Cea mai faină nuntă la care am participat a fost una organizată la o pensiune, într-un cadru restrâns de maxim 20 de persoane cu copii cu tot, la care primul somn l-am tras în cortul amenajat de noi pentru copii. Am făcut grătar și am jucat fotbal. Păcat că piscina era incă in stadiu de proiect. Al doilea somn am încercat să-l trag într-o cameră cu 3 paturi. Spun „am încercat” datorită faptului că am fost ocupat să-mi sufoc cu perna un prieten (o nuntă pe gustul meu!) care sforăia teribil. Ca să inchei, totuși, povestea : Spre dimineață, chiaun, mi-am îndreptat atenția din nou către cort pe care unul dintre ocupanți, de vârstă preșcolară, îl părăsise sătul de somn și dornic de joacă. În loc de tradiționalul „bună dimineața!”, renunțând la formalisme, am primit, în puține cuvinte, o invitație la joacă iar fiindca l-am refuzat politicos, s-a hotărât să pornească o bătălie cu jucăriile lui în cort până când s-au trezit și ceilalți copii și m-a părăsit, lăsându-mă plin de...regret.
Dincolo de astfel de episoade sau poate tocmai de-asta, ăsta e tipul de nuntă care-ți dăinuiește-n amintire.Ai putea, oare, după o nuntă clasică,să povestești cum un nuntaș, amețit puternic, voia sa fure o barcă pentru o plimbare sub clar de lună?
Botezul
Botezul e aidoma petrecerilor organizate în cinstea zilei de naştere a celor mici când toți adulții, la un moment dat, în afară, poate, de mamă, uită ce anume, exact, sărbătoresc acolo.
Botezul poate fi un act deosebit de traumatizant pentru copil, de la început până la sfârşit, pornind de la episodul în care un nene îmbrăcat sinistru încearcă să-l înece.Nu cred că "scăpatul în scăldătoare" e cauzat de fericire...
În cazul în care "masa şi dansul" au loc la un local iar copilul rămâne intr-un colț în căruț pe întreaga desfăşurare a petrecerii, gălăgia (muzica tare,strigăturile) şi fumul îl pot afecta. E puțin probabil să-şi amintească ceva mai târziu însă memoria sa afectivă va înregistra evenimentul. Faptul că mai şi doarme nu-l va feri de stres.
Ironia este că el habar n-are că tărăboiul e în cinstea lui dar dac-ar şti şi ar putea, i-ar goni pe toţi acasă.
Bine-ai venit pe lume, copile! Cândva, peste mai mult sau mai puţin timp, cum ţi-o fi norocu', câţiva dintre aceştia de aici şi alţii care au să vie, vor da nişte petreceri mai puțin zgomotoase, în cinstea ta, pe care le vor numi "pomeni"...
Înmormântarea
Sfâșiați de durere în urma pierderii cuiva drag, ultimul lucru la care ne-am putea gândi în acele momente ar fi „spectacolul”. Nici nu vreau sa vorbesc, aici, despre acele concerte grotești date de lăutari profesioniști, cu prilejul cărora defunctul trece în plan secund și toată atenția e atrasă de entertainer. Vreau, de fapt, să mă refer la tradiții vechi, cărora nu le gasesc o justificare reală de bun simț.
Pe cine mai distingi clar, limpede în jurul tău când își iau startul „regretele eterne”? De cine-ți pasă că îți plânge mortul, pe cine vrei să strângi în brațe când îți transmite „condoleanțe”?
Obiceiul „bocitoarelor plătite” mă intrigă și-mi ridică semne de-ntrebare. Cum să ai nevoie de cineva din afară pentru atmosfera de jelanie? Nu poți fi trist altfel? Vrei bocete sfâșietoare, chiar dacă sunt induse, false? Indiferent că l-ai iubit ori ba pe defunct, gândul la cheltuielile legate de eveniment, îți pot stârni hohote de plâns.
Decât bocitoare plătite, aș fi, mai degrabă, de acord cu filmatul și fotografiatul la înmormântare, deși nu sunt de acord...
Cu sau fără bocitori mercenari, rudele și prietenii celui trecut în neființă, în general îl plâng. Ceea ce creeaza un comic absurd e folosirea șabloanelor, a expresiilor stereotipe, lipsa de originalitate fiind cauzată de multe ori de absența reală a durerii, cel puțin a acelei dureri expuse tuturor, la nivelul la care atinge paroxismul.
Un prim șablon ar fi „cui ne lași?”. Apar, astfel, bocete care au ca refren „străbunico,cui ne lași?”. Asistând la astfel de faze, îmi imaginam, la fața locului, si reacția cuvenită:
-”Nu mi-l luați!”, la care, cei care cară coșciugul, se opresc înduioșați și îl lasă jos: „Vi-l băgăm în dormitor?”
-„Opriți mașina,nu plecați!”. Șoferul dricului oprește, se dă jos și puțin iritat: „Păi hotărâți-vă, îl duc la cimitir sau vi-l bag in curte/las la scară?”
O bătrână de vreo 90 de ani e plânsă: „Ce ne facem fără tineeee? Întoarce-te la noiiiii!”. Bătrâna deschide ochii și spune: „Bine,dragilor! Las' că o s vă mai vizitez din când în când!”.
Ce să mai facă fara ea, că bătrâna bolnavă nu se mai dădea jos din pat de mult timp. Exclud situațiile în care este vorba despre un copil plâns de către un părinte tânăr sau un minor care-și plânge părintele ori cazul unor soți care se iubeau și unul a decedat, situații în care „ce mă fac eu fără tine?” își găsește toată logica și iși spune toată durerea.
Aș putea continua cu exemplele, bineînțeles. Repet, însă, indiferent că există sau nu durere, gândul la cheltuielile de înmormântare și pomenile aferente este suficient ca să stârnească plânsul, căci cheltuielile sunt ca cele pentru o nuntă, numai că în cazul acesta, tragedia e completată de faptul că nu mai recuperezi niciun ban sau prea puțini de la participanții la eveniment!
Nunta
Despre nunți nu vreau să vorbesc prea mult. Mă-ntreb doar de ce doi oameni, care se presupune că se iubesc, trebuie să-și sărbătorească uniunea alături de zeci, chiar sute de alți oameni, pe care, mulți dintre ei, nici nu-i cunosc și poate, pe care nici nu-i agreează? De ce atâta chin și stres pentru a-i distra pe alții, pe când vouă, mirilor, in special, vă vor ieși ochii din cap de oboseală și alergătură?
Cea mai faină nuntă la care am participat a fost una organizată la o pensiune, într-un cadru restrâns de maxim 20 de persoane cu copii cu tot, la care primul somn l-am tras în cortul amenajat de noi pentru copii. Am făcut grătar și am jucat fotbal. Păcat că piscina era incă in stadiu de proiect. Al doilea somn am încercat să-l trag într-o cameră cu 3 paturi. Spun „am încercat” datorită faptului că am fost ocupat să-mi sufoc cu perna un prieten (o nuntă pe gustul meu!) care sforăia teribil. Ca să inchei, totuși, povestea : Spre dimineață, chiaun, mi-am îndreptat atenția din nou către cort pe care unul dintre ocupanți, de vârstă preșcolară, îl părăsise sătul de somn și dornic de joacă. În loc de tradiționalul „bună dimineața!”, renunțând la formalisme, am primit, în puține cuvinte, o invitație la joacă iar fiindca l-am refuzat politicos, s-a hotărât să pornească o bătălie cu jucăriile lui în cort până când s-au trezit și ceilalți copii și m-a părăsit, lăsându-mă plin de...regret.
Dincolo de astfel de episoade sau poate tocmai de-asta, ăsta e tipul de nuntă care-ți dăinuiește-n amintire.Ai putea, oare, după o nuntă clasică,să povestești cum un nuntaș, amețit puternic, voia sa fure o barcă pentru o plimbare sub clar de lună?
Botezul
Botezul e aidoma petrecerilor organizate în cinstea zilei de naştere a celor mici când toți adulții, la un moment dat, în afară, poate, de mamă, uită ce anume, exact, sărbătoresc acolo.
Botezul poate fi un act deosebit de traumatizant pentru copil, de la început până la sfârşit, pornind de la episodul în care un nene îmbrăcat sinistru încearcă să-l înece.Nu cred că "scăpatul în scăldătoare" e cauzat de fericire...
În cazul în care "masa şi dansul" au loc la un local iar copilul rămâne intr-un colț în căruț pe întreaga desfăşurare a petrecerii, gălăgia (muzica tare,strigăturile) şi fumul îl pot afecta. E puțin probabil să-şi amintească ceva mai târziu însă memoria sa afectivă va înregistra evenimentul. Faptul că mai şi doarme nu-l va feri de stres.
Ironia este că el habar n-are că tărăboiul e în cinstea lui dar dac-ar şti şi ar putea, i-ar goni pe toţi acasă.
Bine-ai venit pe lume, copile! Cândva, peste mai mult sau mai puţin timp, cum ţi-o fi norocu', câţiva dintre aceştia de aici şi alţii care au să vie, vor da nişte petreceri mai puțin zgomotoase, în cinstea ta, pe care le vor numi "pomeni"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu